Iniţial gândisem articolul ăsta ca unul scurt care arată ce face un student (adică eu, că nu vreau să generalizez) între două examene de la facultate. Da’ cred că o să fiu un pic mai evaziv de-atât.

Unii şi-au ales ca activitate recreativă filmele. Nu au greşit. Eu mi-am ales lectura. Nici eu nu am greşit. Tocmai am terminat de citit Ruletistul de Mircea Cărtărescu. O să vă spun câteva lucruri despre cărţulie (dacă poate fi numită aşa la alea câteva zeci de pagini pe care le are) zilele astea, zic să nu aglomerăm lucrurile. Şi l-am terminat de citit într-o manieră în care nu mă aşteptam să o fac prea curând: băgat pe e-reader (şi despre ăsta un alt articol în viitorul apropiat) împreună cu câteva melodii de relaxare… Combinaţia perfectă.

De fapt, combinaţia perfectă este să ai pe ecran Ruletistul dar tu să stai cu ochii ţintuiţi în tavan (sau mai bine închişi) şi cu urechile astupate cu căştile care te fac să te imaginezi valsând:

Nu-i aşa că studenţia e frumoasă?

(ăla din scriptul trilulilu e Dvorak - Waltz – Jen kdyby moje matka)

Băi, eu nu sunt cel mai pasionat om de îmbrăcăminte sport (oamenii care scriu stau în faţa calculatorului nu pe teren) dar sunt omuleţi care mi-au cerut în ultima vreme recomandări de magazine online (probabil au făcut corelarea blogger – online – magazin) cu haine sport. Şi am mai întrebat în stânga şi în dreapta în speranţa că găsesc ceva ce să recomand la rândul meu. Şi am găsit răspunsul la unul din colegii mei de cameră, mare amator de vestimentaţie sport: ZorileStore. Şi-a luat în urmă cu ceva timp o pereche de adidaşi de la ei şi e foarte mulţumit. La întrebarea mea de ce i-a ales pe ei (că na, facem recomandări da’ mai aducem şi argumente) îmi zice că gagii cică sunt dealer autorizat Puma, primind marfa direct de la producător.

Dacă ar fi să ne uităm şi peste “rafturile” lor virtuale, observăm că au mai mult decât pantofi sport. De exemplu, de la Puma au o gamă întreagă de produse: jachete, pantaloni, tricouri, treninguri, fulare şi fesuri (ultimele două le recomand revoluţionarilor din Piaţă ;)) ).

Şi cel mai important: au livrare în maxim 24 de ore cu doar 5 lei. Eu spun că cei care vor să iasă curând pe terenul de sport ar face bine să arunce un ochi pe site-ul lor.

Vă las cu un filmuleţ. Face toţi banii :)

De când mă ştiu am fost adeptul lucrurilor care pot face viaţa mai simplă şi uşoară, pe sistemul “nu te lega la cap dacă nu te doare” sau, cu alte cuvinte, dacă se poate, de ce să nu profităm? În aceeaşi categorie încadrez şi tehnologia. Deşi nu m-am putut lăuda niciodată cu ultimele apariţii din sfera IT&C, am profitat la maxim de oportunităţile pe care mi le-au oferit, pe rând, calculatorul şi telefonul mobil (mai nou şi e-book readerul, dar despre ăsta o altă poveste). Şi dacă suita Microsoft Office mi-a dat posibilitatea să mă exprim în scris mai facil decât o făceam cu pixul sau cu stiloul – am folosit-o (trebuie să menţionez că la tastatură scriu cu vreo 57 de cuvinte pe minut, în timp ce cu pixul cred că ajung la o valoare înjumătăţită).

Îmi aduc aminte că, prin liceu fiind, la una din materiile din programă am vrut să-mi duc tema dactilografiată la calculator. Am fost „tras de urechi” în mod exemplar şi atenţionat asupra faptului că mai întâi au apărut pana şi tocul şi abia mai apoi tiparul. M-am conformat. Am refăcut tema cu stiloul. Şi am continuat aşa până am ajuns la facultate. Aici, altă lume, altă poveste. Scrisul cu stiloul deja e facultativ, obligativitatea folosirii acestuia apărând doar în cadrul susţinerii examenor scrise (la mine la facultate – maxim 6 într-un semestru). Citeşte continuarea »

Știu că nu-i corect. Multe lucruri nu ne convin, nu sunt în regulă, dar ce să facem? E oare de vină o singură persoană pentru tot ceea ce se întâmplă? Știu ce înseamnă un conducător. E cel care trebuie sa mențină un echilibru și să caute să împace pe toată lumea. Dar pe cine să împaci, când nici nu ai cu cine discuta?

Ne întrebăm de ce plătim noi lunar asigurarea medicală. Asigurarea medicală e un fel de abonament. Adică, ai medic de familie pe care, atunci când ai nevoie de el, îl soliciți, iar el îți dă la dispoziție. Plătești lunar pentru această disponibilitate a serviciilor.

Oamenii influenți și importanți, în trecut, aveau avocați de familie. Asta însemna că aceștia din urmă primeau o anumită sumă de bani pentru a sta la dispoziția lor și pentru a le rezolva problemele. În cazul în care aveai nevoie de el se plătea în plus și un anumit procentaj din câștig. Astăzi vorbim de firme sau companii. Citeşte continuarea »

Deşi e criză şi deşi lumea iese în stradă cu frustrări care mai de care mai colorate (vedeţi articolul anterior), unii n-au nici un stres în privinţa asta. E genul ăla de om care scoate bani din izvoare secate (aş fi folosit piatră seacă aici, da’ asta o folosesc maneliştii). De exemplu, unui tip pe care-l ştiu de o perioadă bună de vreme, nu-i lipsesc niciodată banii din buzunar. L-am întrebat, din curiozitate, de unde are bani de cumpărat lunar haine din Decathlon, în contextul în care, cel mai adesea când îl văd, e în faţa calculatorului şi în magazinul ăla preţurile nu sunt chiar pentru oricine. Şi mi-a răspuns foarte nonşalant;

Poker. Joc Poker online. În momentele în care mă vezi la calculator crezând că pierd vremea pe internet, de fapt îmi chinui creierul să fac bani mai uşor decât alţii. Şi cinstit, bineînţeles. Unii dau la sapă, alţii ridică bolţari pe şantier, eu joc poker. La asta mă pricep cel mai bine.

Am rămas perplex. Din puţinele mele jocuri de Texas Hold’em pe care le-am avut, ştiam că o foarte mare parte din ceea ce se întâmplă în joc se bazează pe noroc. Şi eram gata să mă apuc şi eu de poker (pe sistemul că eu oricum sunt mai norocos din fire – da asta o altă poveste). M-am răzgândit, deocamdată, când am aflat că de fapt jocul e mare parte ştiinţă şi doar un mic gram de noroc. Am nevoie de mai multă experienţă. Deci, cu cine o pun o partidă de poker?

Situaţia din ţară cred că vă e cunoscută şi nu are rost să o ilustrez aici (totuşi, dacă este cineva care încă nu ştie ce se întâmplă prin marile oraşe, îi recomand cald o vizită pe Mediafax.ro, unde se poate face o imagine de ansamblu destul de clară), sau vizionarea clipului de mai jos (o filmare Vlad Petri):

Aveam în gând să scriu un alt articol astăzi şi să mă menţin neutru (cel puţin pe blog) vis-a-vis de ceea ce înseamnă părerism la adresa celor care ies în stradă să-şi strige fustrările sau a celor care preferă să urmărească ceea ce, cu exagerare, unii numesc revoluţie. Pe simpla sintagmă dacă tăceai, filosof rămâneai. O să încerc să îmi ţin în continuare părerea rezervată doar pentru mine. Însă îmi ridic o cu totul altă întrebare: de ce unii au impresia că nu există motiv pentru proteste sau că nu putem face o paralelă (exagerată, ce-i drept) între evenimentele din ’89 care au dus la căderea regimului Ceauşescu şi seria de proteste care împânzeşte astăzi România democrată?

Nu pot să vorbesc din experienţa proprie despre dictatura Ceauşescu pentru că m-am născut imediat după revoluţie, deci ceea ce a fost atunci ştiu, la fel ca toţi ceilalţi din generaţia mea, de la părinţi, bunici, articole, documentare şi lucrări apărute prin presă. Şi ştiu că era urâtă treaba. Atât de urâtă încât era să rămân flămând o perioadă bună dacă un nenea bun şi sufletist nu i-ar fi dat maică-mii porţia lui (raţionalizată) de lapte la coada de la magazinul cu lactate. Deci am înţeles ideea, erau bani (salariile bugetare se plăteau la timp) dar erau rafturile goale. Motiv de revoluţie. Scânteia? Solidaritatea cu pastorul László Tőkés. Ce s-a întâmplat în decembrie ’89 (sau cel puţin ce scrie presa referitor la treaba asta) a fost doar o escaladare a conflictului (aţi auzit de “azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“).

Urmările: azi pot să scriu, eu sau orice altcineva care a auzit de wordpress, cât de prost e conducătorul Băsescu (sau omul Băsescu, de ce nu?), ce ţâţe urâte are Udrea, ce muist e Ponta etc (chiar dacă nu-i aşa). Se numeşte libertate de exprimare, câştigată cu sânge în Revoluţia (pe bune) din ’89. Citeşte continuarea »