Până când?
Am urmărit oripilată ştirea cu cei 4 nou-născuţi care au murit la maternitatea Giuleşti. Şi m-am înfuriat când am văzut cu câtă nonşalanţă tratează unii dintre “specialişti” subiectul, alegând să dea pasivi din umeri în faţa strigătelor disperate ale familiilor îndurerate.
Nu ştiu de ce, dar cazul ăsta mi-a amintit de drama copilului care, din neatenţia unei asistente, s-a procopsit cu arsuri pe tot corpul acum ceva vreme. Şi, ca şi cum asta n-ar fi îndeajuns de tremurător, mi-a revenit în minte, ca un ecou sfâşietor, replica pe care au oferit-o cei de la spital, când s-au spălat pe mâini spunând că, de fapt, e vina statului, pentru că el a optat pentru reducerea de personal şi că acesta este motivul pentru care oamenii potriviţi nu sunt, mereu în ultima vreme, la locul potrivit unde se întâmplă (ce chestie!) numai şi numai nenorociri.
Acum se încearcă aceeaşi schemă. Spitatul se spală pe mâini şi dă vina pe stat. Toată lumea dă vina pe toată lumea. Şi totuşi… cine-i vinovat? Pentru că bun, s-a redus personalul, dar chiar şi aşa, doar o asistentă şi-un medic într-o noapte de gardă în ditai clădirea aia? Pe mine asta mă şochează şi îmi provoacă un ciudat, indestructibil blocaj. Aşa că daţi-mi voie să nu (vreau să) pricep.
Au murit 4 bebeluşi. Alţi 7 (inutil de spus că erau născuţi prematur, că-s nedezvoltaţi şi că au imunitatea şubredă), sunt în stare critică şi cine poate spune dacă vor supravieţui? Oare câţi oameni trebuie să mai moară ca să se trezească cine trebuie? Oare chiar aşa de tare ne-au otrăvit banii existenţa încât să-i facă pe unii să nu le mai pese de nimeni şi nimic?
Nu ştiu sau nu vreau să ştiu, pentru că mă tem sincer de astfel de răspunsuri. Iubesc ţara asta şi tocmai de aceea îmi doresc neîncetat să fie bine şi să se trezească odată cei ce dorm a nepăsare sau să moară pe vecie. Pentru că noi avem nevoie de multe schimbări, şi repede, ca să nu pierim cu totul de mâna celor pe care niciun dezastru nu-i doare îndeajuns de tare…
Mai recomand şi:
Etichete: bebeluşi, dezastru, dilema, nenorocire, suferinta
Scris în categoria Coffee posts | 11 Comentarii »
e intr-adevar cutremurator ceea ce s-a intamplat. Eu, ca si sora mea si altii am ramas fara cuvinte.. Cum ai spus si tu..toti dau vina unul pe altul dar nimanui nu ii pasa cu adevarat. Orice s-ar intampla nimeni nu va putea readuce acei copii inapoi, familiile vor ramane marcate pentru totdeauna si ce e trist e ca nu se va schimba nimic..
Ce e mai trist e că nu e prima dată când se întâmplă şi totuşi nimeni nu se sinchiseşte de treaba asta…
Şi ştii ce mi s-a mai părut înfiorător? Faptul că una dintre familii şi-a adus copilul în capitală să fie tratat de nu ştiu ce afecţiune gândind că aici sunt mai multe condiţii şi medici mai bine pregătiţi tocmai ca el să fie salvat şi să trăiască. Şi, până la urmă, uite ce se întâmplă…
In “conditiile” astea mai bine revenim la cum eram inainte de atata “personal specializat” si nastem acasa, cu moasa…Macar copii vor fi in siguranta.
Oare?
da e cutremurator dar totusi am avzut ieri un reportaj la realitatea cu un pompier care a salvat din micuti si a spus ca ii pare rau ca nu i-a putut salva si pe ceilalti plangand asta m-a impresionat deci in tara asta mai sunt oameni cu inima
Tare nu are nevoie de multe schimbari ci de foarte multe. Si schimbarile trebuie facute la oameni…
Am auzit zilele acestea o povestioară foarte drăguţă. Se spune că era, odată, un bătrân care povestea celorlalţi cum, când era tânăr, îşi dorea foarte mult să schimbe lumea. Dar, între timp, şi-a dat seama că acest lucru e imposibil, aşa că s-a hotărât să schimbe lucrurile din ţara sa. Dar şi-a dat seama că şi lucrul ăsta e imposibil, aşa că s-a hotărât să schimbe câte ceva în oraşul său. Numai că şi aici s-a împotmolit, aşa că a luat o altă decizie; să schimbe lucrurile în familia sa. Cum şi această încercare a eşuat, a hotărât să se schimbe el. Numai că, între timp, a îmbătrânit, şi şi-a dat seama că, de fapt, dacă ar fi început cu el, poate că ceilalţi din familia lui s-ar fi schimbat şi ei, iar ei, la rândul lor, ar fi putut schimba oamenii şi lucrurile din oraşul lor. Oraşul, la rândul său, ar fi fost exemplu pentru celelalte oraşe ale ţării şi ţara ar fi fost un model de urmat pentru celelalte ţări ale lumii. Şi astfel ar fi putut schimba, poate, lumea.
Cam asta ne trebuie şi nouă. Trebuie să fim schimbarea pe care o vrem în lume, cum a zis cineva celebru. Dar, ştii tu, socoteala din târg…
Forate interesanta povestioara si are si mult adevar in ea. M-a impresionat.
@Alexandra Bohan: povestioara poate fi valabila si pentru noi numai ca la noi nivelul la care a ajuns indiferenta si aceasta stare de menajare este mult prea mare .
Ar fi o lupta destul de grea si plina de provocari insa totul ar depinde de vointa noastra dar mai ales de caracter … cei care mai au asa ceva.
Cat despre sistemul sanitar cat si despre intreaga noastra societate … probabil dupa 2-3 zile nu se va mai discuta despre acest subiect, vor veni si alte subiecte si mai atractive pentru televiziuni si nimic nu se va schimba ca de obicei.
Este foarte ingrozitor ce s-a intamplat, dar pe stat il doare-n cot. Numai in romania se intampla asa ceve. Am ajuns foarte rau.
Nu a afost vina statului ci a omanilor, care cand au avazut ca este incendiu nu a avut acea capacitate de sacrificiu de a salva oameni, au intrat in panica si nu au slavat copii