I-am ignorat ultimele cuvinte continuând să o ţin de mână şi să mă apropii de poartă. La ieşire văd cum luminile de semnalizare ale maşinii clipesc în acelaşi timp cu sunetul de deblocare al portierelor. Am rămas uimit, dar m-am gândit că e o simplă coincidenţă. Asta până când fata a scos din poşeta de care nu se dezlipea, un set de chei ataşate unei mici telecomenzi cu patru cercuri pe ea. Abia atunci m-am uitat la capotă văzând acelaşi simbol.

Cât timp eu admiram bijuteria pe patru roţi ce îşi odihnea albastrul leneş sub soare, Ramona s-a apropiat şi a deschis portiera din spate uitându-se la mine cu aceeaşi privire atrăgătoare cu care îmi captase atenţia.

- Da, mai convins! Acum hai să mergem înapoi.

- Cum? Ai venit până aici, deschid portiera, când de obicei mie mi se deschide, şi tu vrei să pleci înapoi?

- Da. Te gândeai la altceva?

- Urci să mai stăm de vorbă. Poate reuşesc să te conving că nu toate fetele sunt la fel şi că maşina asta e doar pentru persoane importante.

- Chiar mi-a trecut de tot pofta să urc. Poate aş fi urcat, dar dacă ai spus că nu urcă oricine, e clar că e nu am faţă.

- Ce prostuţ eşti! Tocmai asta e ideea. Îmi pari mai special. Hai urcă.

- Dacă insişti…

Am urcat cu o oarecare frică. Maşina aia costa, după părerea mea, cel puţin 40.000 $ şi eu, un simplu băiat, acum de la ţară, eram poftit să urc… Exteriorul era cu mult sub nivelul aspectului interior: tapiţerie din piele roşie cu imprimeuri sub formă de flăcări; un bord cu două cadrane cu marginea cromată: turometrul marcat până la 10×1000 de rotaţii şi vitezometrul al cărui ac putea indica, teoretic 320 km/h. Toate astea, plus o cutie de viteze în 6 trepte cu mod automat, două ecrane în tetiere şi computer de bord cu sistem GPS, mă făceau să mă gândesc la faptul că tatăl fetei din faţa mea eu un spion gen 007. Priveam şi totuşi nu îmi venea să cred. Ramona mi-a văzut reacţia şi a încercat să mă “trezească”:

- Vrei să asculţi ceva? Am nişte CD-uri.

- S-aud.

- Da’ înainte de asta trebuie să îmi zici ce gen de muzică asculţi.

- Orice.

- Bine! În sfârşit pot şi eu să ascult un rap, că tata e în stare să mă dea jos când aude aşa ceva. Nu te deranjează, nu?

- Nu. Chiar sunt unele melodii de gen care îmi plac.

Am rămas fără suflu când a pus melodia să cânte. Maşina era dotată cu un sistem audio care cred că m-ar fi trezit şi dacă era la 100 de metri exteriori de patul meu. Am avut nevoie de lămuriri:

- Dacă ai rămas fără respiraţie, se datorează sistemului audio de 2000 de waţi cu 12 boxe. Ţi-ai revenit sau ai nevoie de respiraţie gură-la-gură?

- Sunt bine. Dar să ştii că nu ar fi o idee rea ultima parte.

- Vezi? Aici greşeşti. Ţi-am spus să laşi lucrurile mai la voia întâmplării. Nu mai încerca să preiei controlul asupra oricărei situaţii.

- Bene, bene. Ţin să precizez că îmi plac gusturile tatălui tău când vine vorba de maşini.

- Nu sunt gusturile lui. Maşina asta e făcută la comandă sub indicaţiile mele. Tot ce vezi aici a fost pus la dorinţa mea, inclusiv pisoiaşul de sub capotă.

- ?!

M-am lămurit în momentul în care a sucit cheia în contact şi a călcat pedala de acceleraţie.

- Dragă, după răget, ăsta nu e pisoiaş, e un adevărat leu.

- O fi. Vrei o descriere amănunţită? 3.2 litri, 10 cilindri în V şi 520 de cai-putere. În traducere…

- …am înţeles!

- Am vrut doar să spun că atinge suta în 5,7 secunde.

Eram surprins de gusturile fetei. Nu avea carnet dar se pricepea la maşini mai bine decât orice tip pe care îl cunoşteam. Şi totuşi…

- Dar de unde ştii toate astea? I-ai învăţat fişa tehnică?

- Mă jigneşti! Am spus că e făcută la comandă. Adică eu am vrut să fie aşa.

- Mamă! Dar ce-ar fi să lăsăm discuţiile despre maşină şi să vii aici în spate lângă mine? Nu de alta dar te cam chinui să ţii capul întors când vorbeşti cu mine.

- Ştii că ai dreptate? Se ridică încercând să se strecoare printre cele două scaune din faţă ca să ajungă pe banchetă. Cu puţin efort a reuşit, dar a căzut peste mine.

- La silueta pe care o ai mă aşteptam să fii mai agilă la manevra asta.

- La aterizare?

- Nu. Ce te face să crezi că nu îmi convine ce poziţie ai nimerit?

- Faptul că sunt destul de grea şi stau peste tine?

- Mai degrabă… Mă uimeau cuvintele şi gesturile ei. Cu câteva minute înainte făcea pe inaccesibila. Mi se părea normal asta, nu mă cunoştea. Dar în acel moment… stătea, pe jumătate dezbrăcată, că rămăsese în costumul de baie, lipită de mine, lovindu-mă în faţă cu o respiraţie fierbinte.

- Ţi-a mai zis cineva până acum că vorbeşti cam mult?

Nu am mai apucat să spun nimic, deoarece în clipa imediat următoare buzele ei le acopereau pe al mele într-o tentativă de sărut. Inițial nu m-am prins în jocul ei, lăsând-o să se agite. În timp ce ea îşi strecura mâna pe după gâtul meu, am prins-o de mijloc încercând să o dau jos de pe mine, dar răspunzându-i la sărut. Timiditatea mea la acest capitol a fost rapid spulberată în momentul în care m-a strâns în braţe mângâindu-mi gâtul. Simţeam cum sânii ei se apasă din ce în ce mai greu pe pieptul meu. Mă provocau să îi las fără sutien. Am apucat să duc mâna către una din fundele care îl legau, dar în acel moment portiera, pe care nu o închisesem bine s-a deschis. Cum eram rezemat de ea, nemaiavând un punct de sprijin stabil, am căzut din maşină, cu Ramona peste mine, sub privirile nedumerite ale tatălui ei, care tocmai îşi terminase plimbarea cu barca pe lac.

© 2010 LucicX Copierea strict interzisă!

Etichete: masina, muzica la maxim, relatii, roman, sarut, sistem audio, super agent
Scris în categoria Cariera | 1 Comentariu »