Azi dimineaţă când m-am trezit îmi părea rău că am făcut-o. Alarma telefonului îşi face însă bine treaba, chiar dacă uneori îmi vine să îl arunc. Nu tot ce vreau se realizează şi nu tot ce se întâmplă şi vreau. Nu a fost prima dată când eram trezit în momentul în care subconştientul meu realiza cele mai frumoase visuri. Şi când începusem să uit de ea (sau măcar să mi-o scot din minte câteva zile), a început din nou să-mi „bântuie” nopţile. Am visat-o cum îmi spunea că vrea să fim don nou împreună. Doar o amăgire.

Nu mai ştiu nimic. Nu mai ştiu ce să scriu pentru că nu ştiu ce vreau, nu mai ştiu ce să cred, nu ştiu ce se întâmplă cu mine şi mai important, nu ştiu de ce sunt parcă blestemat să-mi petrec zilele cu gândul la ea.

Unul din cele mai triste lucruri care se poate întâmpla este să ţi se fure inima de către cineva care nu are nevoie de ea.

Mă chinui iar să-mi amintesc ce s-a mai întâmplat în primăvara anului 2006. Nu că ar avea vreo importanţă de ordin sentimental. Toate întâmplările petrecute între noi nu au putut decât să se adauge la paharul suferinţei. Oare îi face o reală plăcere să mă ştie suferind din cauza ei?

A fost o perioadă în care am încercat să o uit. Şi într-un fel am reuşit. Atunci când am cunoscut-o pe Florentina. Sau mai bine spus atunci când ne-am cuplat, pentru că o cunoşteam de ceva timp. Îmi aduc aminte bine momentul în care i-am propus să fim împreună. Tocmai o rupsese de unul din prietenii mei (chiar îmi părea bine, tipul arăta nu foarte bine, în timp ce gagica era o bucăţică a-ntâia). Chiar dacă era o mică vagaboandă nu mă deranja să fiu cu ea. Arăta mai mult decât bine şi aveam ce învăţa de la ea.

- Bună. Marian sunt. Ce mai faci?

- Salut. Nu foarte bine.

- Mamă! Cum se poate?

- De ce nu?

- Păi o fată aşa drăguţă ca tine să o ducă rău? Nu vreau să fiu indiscret dar totuşi ce s-a întâmplat?

- Păi tocmai m-am despărţit de Laur şi cred că poţi să îţi dai seama cum mă simt.

- Da, ai dreptate. Am trecut şi eu prin asta de curând şi mi-a picat destul de greu. Dar am o propunere pentru tine, o propunere care cred că îţi va conveni de minune.

- Ia s-aud!

- Păi… tu singură, eu singur, noi doi împreună… mie mi-ar conveni şi nu văd ţie de ce nu.

- Te-ai gândit mult?

- De când te-am cunoscut. Dar aşteptam momentul potrivit pentru că nu sunt genul de persoană care se bagă în relaţiile altora.

- Păi eu ştiu ce să-ţi spun? Lasă-mă să mă mai gândesc. Te sun eu dup ce mă hotărăsc, bine?

- Ok. Mai vorbim. Pa, te pup.

- Te pup, pa.

Deja era evidentă cucerirea mea. Urma doar să mă întâlnesc cu ea şi să îi arăt că merit să se uite la mine. Şi chiar dacă fostul ei prieten nu a reacţionat foarte bine, această întâlnire a avut loc. Gagica era din alt sat şi am decis să ne întâlnim la mijlocul distanţei dintre noi: la pădure. Într-un asemenea loc se pot întâmpla multe lucruri, dar eu nu sunt genul care se aruncă cu capul înainte într-o aventură. Aşa că prima întâlnire a fost mai mult… conversaţie. Vorba multă plictiseşte şi eu ştiam asta dar nu aveam curaj să fiu eu primul aşa că după două ore am condus-o acasă spunându-i doar un simplu „noapte bună” şi „ne mai vedem”.

Nu mă aşteptam să rămânem împreună prea mult timp. Nu de alta, dar prietenul meu, de care tocmai se despărţise, încerca prin toate metodele să se împace cu ea .

Mai recomand şi: