- Hai să te învăţ o chestie: dacă vrei ca cineva să creadă o minciună pe care o spui, o mică parte din ea tre’ să o crezi şi tu. Adică, de exemplu, eu ştiu, şi nu sunt singurul care ştie că dragostea nu apare aşa, într-un minut – două. Şi nici într-o zi – două. Aşa că dacă azi dimineaţă am cunoscut-o pe una şi până diseară îi spun că o iubesc, se cunoaşte de la o poştă că e o minciună, prin urmare nu o folosesc. Aşa că nu te mai gândi la ex-a ta prietenă, că nu a fost ea atât de norocoasă încât să audă cuvintele astea de la mine. Chiar şi ca minciună şi cu ea nu o folosesc. Pardon, nu aş fi folosit-o, că acum nu mai are nici un rost. Vorba ta, ce a fost, a fost. A fost o joacă de copii, nimic mai mult. Chiar mă întreb ce-o fi fost în capul meu când i-am cerut prietenia.

- Îţi spun tot eu. Ţi-a plăcut de ea şi ai vrut să te dai mare că poţi să fii cu ea.

- Ha, ha, ha. Bă, mă faci să râd. Şi să plâng în acelaşi timp.

- De ce? mă întrebă el pe un ton cam speriat.

- Păi mă faci să plâng pentru că ai puţină dreptate la partea cu ea, drăguţă. Mă faci să râd când spui că am vrut să mă dau mare cu ea. Hai s-o lămurim: E drăguţă şi-atât. Sincer, nu ai cu cine te da mare când eşti cu ea!

DubluD încerca să mă contrazică de fiecare dată când avea ocazia:

- Ai zis cu gura ta că e drăguţă, aşa că…

- Încerci să mă faci să mă contrazic singur? Nu reuşeşti. Da, am zis că e drăguţă, dar ca să te dai mare că eşti cu o fată acea fată trebuie să fie mai mult decât drăguţă, sau să aibă bani. Mulţi bani. Ceea ce nu se întâmplă în cazul de faţă. Privindu-i faţa uimită am continuat dar schimbând registrul: Hai mă, fii serios! Ştim amândoi că…că… e o urâtă! În afară de faţă şi de ochi n-are nimic frumos care să atragă. N-are cur, n-are ţâţe, ’ce pana mea mă sâcâi atât?

- În sfârşit!

- Ce??

- Asta am vrut să aud de la tine. Voiam să-ţi zic eu, încă de când am aflat, ce ai găsit la urâta aia, da’…

- Bine, bine, da hai să mai schimbăm caseta că subiectul ăsta se învecheşte şi începe să mă calce pe nervi.

- O.K. Hai mai bea din berea aia că se-ncălzeşte şi nu mai e bună e nimic dup-aia.

- Uşor, mă, uşor. Ce, vrei să ajungi acasă pe picioarele altuia?

- Noup!

Am continuat să bem din beri, în tăcere, privindu-ne unul pe celălalt. Parcă ne era teamă să nu cumva să declanşăm vreo avalanşă, atât de tăcuţi eram. Tăcerea aceasta a fost prezentă până când am ajuns acasă. În poartă la mine DubluD s-a mulţumit să zică un „pa” cu o juma’ de gură şi să-şi continue drumul. I-am răspuns şi am intrat gândindu-mă la tot ce s-a întâmplat în acea zi. Fusese o zi plină de evenimente, o petrecere continuă. Începeam să simt ce înseamnă viaţa cu adevărat. Şi ea… poate nu mă aşteptam să o întâlnesc şi poate că a fost doar ceva efemer, fără şanse să se transforme în ceva serios. Dar totuşi, mi-a promis că ne vom reîntâlni şi poate în acel moment voi realiza de fapt, ce vreau de la viaţă.

În viaţă avem de urcat şi coborât multe „scări”, mai mult sau mai puţin abrupte. Câteodată mai lipsesc trepte din aceste scări şi fără să fim atenţi, cădem. Nu-i nimic. Omul cade doar ca să înveţe să se ridice. Şi dacă ai căzut, şi te-a durut, şi ai fost ridiculizat, ce? Oricui i se poate întâmpla. Nu încerca să ascunzi asta. Important este să te ridici şi să-ţi continui drumul cu amprenta întâmplării rămasă în suflet.

Uitându-mă în jurul meu, dau de tot felul de întâmplări, care de care mai ciudate. Am adormit gândindu-mă că o căzătură este cu atât mai dureroasă cu cât distanţa de la care se cade este mai mare. Dar dacă ai de cine te sprijini, e cu atât mai frumoasă viaţa. Pentru mine, un prieten bun căruia să îi pot împărtăşi secretele mele înseamnă foarte mult şi de obicei, încerc să păstrez calde relaţiile dintre mine şi cei care îmi sunt aproape.

© 2010 LucicX Copierea strict interzisă!

Etichete: contrazicere, fata urata, minciuna, nelamuriri, Personale, roman
Scris în categoria Personale | 1 Comentariu »